FOTO EXCLUSIV Bakary Sare a sosit la Cluj!** Vezi ce mesaj i-a transmis Traore!

FOTO EXCLUSIV Bakary Sare a sosit la Cluj!** Vezi ce mesaj i-a transmis Traore!
  • Publicat:
  • Actualizat:

În timpul partidei ardelenilor de la Buzău, ivorianul Sare
Bakary (20 ani), ultima achiziție a iernii pentru CFR, a sosit la
Cluj. Jucătorul deturnat de CFR din calea celor de la Rosenborg a
primit sfaturi de la Lacina Traore, fostul coleg de academie de
fotbal din Abidjan. „El mi-a spus că trebuie să fiu respectuos cu
cei din club și să muncesc mult pentru că voi avea șansa să ajung
la un club mare de aici. Știu că CFR e un club de succes, de asta
am ales să vin aici”, a spus Bakary.

Ivorianul nu e străin de România, el evolând în dubla Timișoarei cu
Anderlecht din Europa League din sezonul trecut. „Da, știu câțiva
jucători de acolo. Cunosc și că CFR va juca etapa viitoare cu
Timișoara, dar nu știu dacă voi putea intra”, a mai spus
Bakary.

Urmărit din iulie 2010

Calitățile jucătorului de abanos le-au atras atenția „feroviarilor”
în iulie 2010, în timpul un joc de pregătire împotriva lui
Anderlecht Bruxelles, jucat în Austria și câștigat de ardeleni cu
3-0. „Atunci l-am remarcat și am fi vrut să-l aducem, însă am
reușit abia acum. Ne-am consultat și cu Traore înainte, iar Lacina
a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui. A insistat să-l
aducem”, a mărturisit președintele Iuliu Mureșan.

A jucat împotriva Timișoarei

Fotbalistul se afla în ultimele 6 luni de contract, clujenii fiind
nevoiți să pună pe masa negocierilor și o sumă de bani pentru a-l
avea de acum la dispoziție. Această tranzacție a închis campania de
achiziții de iarnă în Gruia. „Este categoric ultimul venit. Nici nu
am mai putea aduce pe cineva, pentru că astăzi (n.r. ieri) se
încheie perioada de transferuri”, a menționat Mureșan. De notat că
Bakary Sare a fost adversarul lui Poli Timișoara în octombrie 2009,
în grupele Europa League, fiind integralist în ambele manșe cu
bănățenii.

9 partide a
bifat ivorianul pentru Anderlecht în sezonul 2009-2010: 2 în
preliminariile Ligii Campionilor și 7 în Europa League

3 meciuri a
jucat în acest sezon Bakary pentru Rosenborg în Europa League

1,3 milioane de
euro este valoarea de piață a ivorianului, potrivit
www.transfermarkt.de


CE A TRANSFERAT CFR ÎN ACEASTĂ‚ IARNĂ‚


JUCĂ‚TOR SUMĂ‚ ECHIPĂ‚ PERIOADĂ‚

Remo Amadio 0 Cassino (6 luni)
Mihai Mincă 80.000 FC Brasov (5 ani)
Vasile Maftei 400.000 Unirea Urziceni (3,5 ani)
Viorel Nicoară 450.000 Gloria Buzău (cinci ani)
Pantelis Kapetanos 0 Steaua (3,5 ani)
Flavien Tamou 0 Nantes (5 ani)
Sare Bakary 0 Anderlecht (3,5 ani)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite de probleme
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite…
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta îmi ceri tu bani?!” + Diva s-a lipit de perete
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta…
Reguli noi la vămile din România. Autoritatea Vamală Română a făcut anunțul
Reguli noi la vămile din România. Autoritatea Vamală Română a făcut anunțul
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×